Pe-a lungilor vieţii distanţe

Pe-a lungilor vieţii distanţe

Mi-acoperă ochii-nserarea.
Lumina coboară uimită,
de toamna jurată că-i vară,
cu aripi de fluturi ce zboară
pe frunza de vie strivită
de vântul ce-şi varsă suflarea.

În minte-mi revin iar romanţe,
cântate de mama odată.
E linişte-n seară şi-n mine,
privirile-mi calde sunt pline,
de dragostea-n suflet purtată,
pe-a lungilor vieţii distanţe.