poetului KABIR noaptea târziu, lupii trag- de poalele brodate-ale cămeşii, luna. în fuiorul de borangic, de pe gard, vântul nu mai găsește cărarea. lângă topor, oaia albă cutreieră în somn galaxiile- “vremea va fi bună!” gândesc ciobanii. descălţate, stelele prinse în horă, zdrobesc boabele de struguri; un miros dulce de must îmbată crizantemele. stropii de ploaie gonesc la vale roțile de foc. pietrele se ciognesc; scântei intensifică muzica cosmosului. în bucuria neasemuită de a însămânța cuvântul, toamna strălucește-n poeme. „numai cei ce o trăiesc o cunosc”- a șoptit țesătorul.
sâmbătă, 31 mai 2025