- Nu pot să dorm dacă nu-ți simt aproape Gura flămândă și piciorul lung, N-am cum să-ți scriu cu degetul pe clape Sonate despre lună, să străpung Cu buzele îmbrăcate-n acuarele Arșița nopții și în paradis Să fiu răpit și-ncătușat de iele, Să mă hrănesc din fructul interzis. Ce tristă-i noaptea când nu-ți simt aroma Și umbra arcuită-n așternut, Reconstruiesc în mintea mea Sodoma Și vând pământul pentru un sărut. - Intensitatea flăcării ce arde Nu se masoară-n ore de desfrâu, Când gura ta alunecă pe coarde Vioară-i trupul meu şi niciun frâu N-ar mai putea să-mi stăvilească firea, Îţi aparţin cu totul sau nimic, Eşti învierea mea şi răstignirea, Întâmpină-mi cu ramuri de finic Gândul acesta ce-l trimit spre tine Chiar dacă unii spun c-ar fi păcat, Dar Dumnezeu e sus şi ştie bine Că din iubire ne-am cuminecat. Ioan Grigoraș & Liliana Trif