Pescarii

Obosită de-ntuneric noaptea vie zori adună
Trupul verii se îmbracă cu fiori de vânt nebun,
Printre diguri colţi de barcă muşcă razele de lună
Apa mării se deşteaptă printre bancuri de barbun.

Ies pescarii pline de mreje din barăcile bătrâne
Şi pornesc pe drum de ape doar speranţe-n grai ducând
Bătături le cresc în palme de la ramele hapsâne,
Ca nişte fantome oarbe trag de plase nori mâncând.

Răsăritul îi sărută cu bujori de foc pe frunte
Prin tăcerea amorţită pescăruşi îi urmăresc,
Valuri mari şi săltăreţe având pletele cărunte
Le trimit stropi de mânie şi-n destin îi întăresc.

Trag la rame cu ardoare zi de zi pentru o pâine
Mai franzelă sau mai neagră după cheful lui Neptun
Truda lor neobosită prin hachiţele marine
Le aduce demnitate şi borş magic la ceaun.