Cu boboci pastel în suflet , două tufe de bujori Au crescut în cântul ploii, simfonie de fiori. Așteptam picuri- secunde strânse în mănunchi de zile Ca să văd florile –bulgări, prospețime de copile! Într-o zi prinsă-n vâltoarea cenușiilor minute Am trecut alunecând prin mirosul de dispute Între cele două tufe care concurau în grații, Coborau simțiri din ceruri, să le-aduc niscai ovații. Nu am rezistat ispitei, am vrut să-mi intre-n tărâmuri Roze, albe și ciclam, amintind plăceri din vremuri... Așa am rupt cursul sevei și esența diafană, Am mutat-o-n cămăruța care a rămas orfană De iubire, bucurie, veselie ce-au murit În momentul când prea multe încercări m-au năpădit. În plămâni, inimă, suflet au pătruns tiptil bujorii Și au parfumat cenușa zilelor dând sens culorii Ce-a ajuns în colțul minții cu o veselie pură Deschizând geamul iubirii, să sfărâme piatra dură Care-a-nchis inima rece ce odată a fost fierbinte. Florile în cămăruță se treceau fără cuvinte! Bucuria, veselia și iubirea revenite, Mi-au ținut tovărășie când duceam florile rupte La culcare, în natură, să se-afunde-n somnul veșnic Iar timpul să le-nvelească cu regretul meu vremelnic. Încet, lacrimi de petale albe și ciclam au curs Sub picioarele desculțe ce-au pășit tiptil prin vers... De atunci în cămăruță este - ntregul Univers!
sâmbătă, 31 mai 2025