Piața

M-am plimbat pe la
piațã,
legumele sã le gust,
ȋntr-o zi calduroasã,
ȋn care nimic nu era 
de fãcut.
Și cum indecis 
eram,
pe rȃnd le-am luat..
Dar ce ciudat..
Roșiile aveau un gust 
nepotrivit..
Apoi castraveți
verzi, impunãtori
m-au ademenit.
Ȋnsã și ei 
gustul
roșiilor nepotrivite
ȋl aveau.
Ce coincidențã,
ȋmi ziceam.
Au urmat ardeii,
verzi,
galbeni..
Și chiar și roșii..
Toate mȃngȃiate
de același soare,
ciudat,
la fel se prezentau.
Am fugit speriat
la o tarabã 
ȋndepãrtatã,
și niște resturi de 
varzã,
fãrã explicații
am ȋnfulecat..
Vȃnzãtorul uimit
și confuz de grimasa mea,
mi-a zis amabil:
– Poate ceapa verde vã place
mai mult.. 
Sau cea albã, poate?
Dar nimic diferit
ȋntre ele
nu era.
Papilele-mi strigau 
ȋndurare,
dar ȋndatã ce cu apã
le-am liniștit,
am cãutat usturoiul,
cu gustul lui 
viril.
Dupã ce l-am gãsit,
cu poftã
am plãtit, ȋn liniște 
sã-l ȋnfulec.
Degetele-mi alunecau,
nerãbdarea-mi creștea,
ȋnsã știam 
cã ceva uitat
din nou ȋn mine 
se va trezi.
Am mușcat cu dor,
și am mestecat 
revoltat,
dar nimic din ce știam
pe limbã nu-mi
dansa.
Am aruncat ce mai rãmase,
dintr-un soldat veștejit,
și cu picioarele
ȋnlemnite,
spre casã am plecat.
Vȃntul sufla ușor,
cȃnd prin mulțime
aluncam,
ȋngȃndurat.
Simțeam cã eu sunt
defect.
– Roșii proaspete și gustoase,
striga o doamnã
de la o tarabã,
dar eu deja 
nu mai credeam.
Apoi cȃnd din piațã 
afarã sã cotesc
urma,
o cutie drumu-mi tãia,
și picioarele-mi ȋncurcate,
se oprirã.
– Ma scuzați, e gunoiu', 
da-ți-l mai ȋncolo, sã nu-ncurce.
Mecanic m-am aplecat,
sã mã conformez,
ca un robot,
cȃnd un parfum de pãtrunjel,
nãrile-mi trezi.
Fãrã sã mã mai uit ȋn jur,
am mușcat cu poftã,
și dezamãgirea veche,
dezamãgitã,
gustul de altadat'
ȋl descoperi.
Am luat gunoiul
și am fugit,
lãsȃnd vorbele vȃnzãtorului
sã fugã și ele,
disperate,
dupã mine..
– Am legume proaspete!
Cu gust adevãrat! 
Veniți și ȋncercați!