Marea visurilor mele, conţinut spǎlat de valuri Mǎ cuprinde-n spume albe ce se sparg mereu de maluri Inutilitatea lumii fǎrǎ mare o vezi bine Şi-ndoielile savante sunt icoane bizantine. Rǎdǎcinile firave, ca frânturi din lava zǎrii, Servesc crezul unui mistic procesat de valul mǎrii, Gratulând chiar moftul artei, fǎrǎ graniţe ştiute, Care poartǎ întâmplarea lepǎdatǎ de acute. Pierdute margini de abis cuprind nesiguranţa-n tot, Abandonând sǎrmanul rost purtat de însuşi Herodot. Sub cerul roşי, strǎpuns de pur, e-o chestiune de firesc Sǎ am rǎspuns la întrebarea: Pe mine, oare, mǎ stǎpânesc?