Pietrenii au ieşit cu totul din răbdare, Nemaiputând a suferi Ei pagube struncinătoare, Pe care nu putea feri: Pentru că în tot anul, Cuejdiul nimicit Pe mulţi au sărăcit. Dar cine e deprins, ca viermele în hrean, Greu schimbă locul lui, unde au trăit an. Aşadar, târgul tot, odat’ s-au sfătuit Să deie jalobă la Bistriţa cea mare, Prin care arătând dovezi lămuritoare De păgubirile ce mulţi au suferit Şi sufăr mai necontenit, Zicea: „Că pe Cuejdi, precum pe Bistriţoară Nici într-o primăvară Nu se stăvesc cu moară; Şi case cu zăplaz, ba uneori şi vite Le sunt primejduite.” Deci dar, ei socotind că Bistriţa cea mare Va face celor mici căzuta înfrânare, Ca una ce folos de obştie aduce, Căci plute la Galaţi cu cherestele duce, Au mers cu jaloba; dar ştiţi ce au văzut? Pe însăşi Bistriţă, răpitul lor avut, Trecând cu valuri plini de spume! Iar un bătrân cu minte Au zis către un alt şoptind aşa cuvinte: – Eu ştiu mai de mult, că oamenii în lume Asupra celor mici dreptatea nu-şi găsesc: Când ei cu cei mai mari răpirile-mpărţesc.
sâmbătă, 19 aprilie 2025