Pitpalacul Mai dincolo, spre livadă Lângă-o margine de lac, Glas a fost în primăvară C-a sosit din nou în ţară, De cu zori când toate tac Cântul drag, de Pitpalac. Şi-a pus cuibul în grăbire Într-un lan verde de grâu, - Şi-acolo puii-au crescut Şi cu drag i-a-ntreţinut - Lângă-un şipot de pârâu Până spicu-a fost la brâu. Şi după ce-a fost secerat Lanul rămânând mirişte, Şi-a luat puii, şi-a plecat Mai aproape, lângă sat, Într-altul de porumbişte Siguri putând să se mişte. O! Şi-n fiece dimineaţă Cântul său ne-nveseleşte Cu strigarea sa pe nume, Să trezească doru-n lume, Cum că vara se sfârşeşte Şi toamna se pregăteşte. Toţi spre ţările mai calde Îşi simte acum plecarea; Familia-i, mult mai mare Şi-are atâta, de zburare, Până ce vor trece marea Scrutând cu iubire zarea. Le-a pus Tatăl în instinct Timpul când s-or despărţi De-ale ţării, - plaiuri dragi, Cu codrii de brazi şi fagi - Spre-alte locuri, de-a trăi Pân-ce-acas’... vor reveni. Flavius Laurian Duverna 12 august 2014
sâmbătă, 31 mai 2025