Eram în pântecul lumii, încă eram. Între mine și voi, era naşterea, un secret bine păstrat, un culoar de comprimare a timpului. Şi plângeam odată cu mama, odată cu lumea, aşa din orice. Eu adormeam, după ce mâncam căpşuni furate. Aceeași respiraţie, aceeaşi dorinţă, aceleaşi vise stelare, aceeaşi umoare când teama doare. Verde crud, aşternut pe pleoapa lumii, eu coborând pe pământ, ca un scâncet de viață, ca un înger gol, fără să știu ce tare este aerul vieții, cum viața, ne-a separat, mamă! Nesiguri, ochii mei te caută şi-acum, când matur fiind am nevoie de tine asemeni aerului primar, atunci când eram numai noi doi construind lumea!
sâmbătă, 31 mai 2025