În ochii tăi, iubito, m-am pierdut, Prin ei o vreme lung-am rătăcit, Tristeţea lor sărată m-a durut Cum doare orice suflet părăsit. Pe buze-ţi sărutul meu apasă De multe ori, în dulce nesfârşit, Fie că suntem sau nu acasă Mi-e dor să te sărut la infinit. Vǎd mereu că îţi tresare pieptul, Mă infior şi aş dori cheia Cu care să-l deschid de-a dreptul, Întregul devenind dupǎ aceea. Nu te-aş împinge să plângi vreodată, Că ochii tăi adânci s-ar întrista Şi să mi-o iert n-aş face-o niciodată Eu, prea zăpăcitul din curtea ta. Umbra supărărilor lejere Să nu îţi mai tulbure fiinţa, Cǎ voi uza de a mea putere Cât sunt în stare şi am putinţa. Nu voi permite nimănui sub cer Iubirea noastrǎ s-o fractureze, Voi arunca mănuşa mea de fier Oricui doreşte să ne-ofenseze. Şi înconjuraţi mereu de lume, De viaţă, de cântec, de Univers Vom iubi, ţinându-ne de glume În care plânsul râsu-l va fi şters.
sâmbătă, 31 mai 2025