M-ai prins, recunosc, nici măcar nu mă zbat, e caldă strânsoarea în care mă ții, ți-e sete de mine, iar ochii tăi vii sclipesc într-un verde atât de curat! Îmi uit și de aripi, nu-mi trebuie zbor, în gânduri îmi ești, iar în plasă te am în zbateri tăcute, cum nici nu credeam că pot să mă simt c-un așa agresor. Nu știu dacă-s eu, sau ești victimă tu, căci rolul se poate schimba orișicând atunci când la pândă se-așează, flămând, oricare, iar celălalt nu zice “Nu!”. Te-aștept în tăcere, în vis și în gând, pe-o pânză întinsă, de dor suspinând.
sâmbătă, 31 mai 2025