PLOAIA

Zgomote nedesluşite
Îmi brăzdează 
Amorţirea din gânduri,
Ce se lăfăie
În uitare.

Ploaia, 
Ca o povară a nopţii,
Se eliberează din braţele cerului,
Tropăind pe acoperişul gândurilor 
Aflate în resemnare.

Insuportabil
Chiar şi în sinele din ochii mei,
Am pătruns în stropi,
Căzând odată cu ei 
Pe povârnişurile 
Sufletului.

M-am făcut pârâu,
Dar era prea puţin 
Pentru câtă dorinţă se găsea
În calea
Rătăcirilor mele.

M-am transformat curând
În râu, 
Apoi în fuviu, 
Reuşind să rup 
Zăgazurile timidităţii,
Şi să mă revărs 
În oceanul iubirii tale,
Îngemănându-mă 
În aşteptarea ta
Neaşteptată!

Şi plouă...
Şi curg...
Şi curg...

19.02.2018