Ploaia

Ploaia

I-am simţit privindu-mi chipul,
Chiar acolo, sub umbrela,
Şi-am ştiut atunci că timpul
Este-o clipă efemeră,
Ce o poţi primi în palme
Şi să crezi că este-a ta,
Dar o ai numai cât doarme,
Căci, pe urmă, va zbura.

Se opriseră pe stradă,
O vitrină cercetînd...
Dar de fapt vroiau să vadă
Trecătorii traversînd.
Şi, ascunşi de ploaia caldă,
S-au oprit pe chipul meu
Şi-am simţit cum îmi tresaltă
De sub haine, pieptul, greu.

Mi-au trecut atunci prin minte
Gânduri multe, ca un film.
Aş fi vrut să-ţi spun cuvinte
Şi de mână să te ţin,
Cât să-i pot privi odată,
Ochii tăi de sub umbrelă,
Să le ştiu povestea toată
Îmbrăcată în dantelă.
Aş fi vrut să-i întâlnească
Pentru-o clipă, pe ai mei,
Să simt pronia cerească,
Acel dar trimis de zei.

Însă n-am avut norocul
Să îi văd într-un sfârşit,
Fiindcă-a început potopul
Şi-ntr-o clipă, s-au topit…