Ploaia de flăcări

- Deschid cu braţul inimii ştrengare
Fereastra mat-a unui gând zurliu
Ce-a înflorit din pură întâmplare
În plin amurg, dar nu era târziu

Şi-n gara mea erau atunci destule
Cuvinte-ncrucişate pe cadran
Să-mi amintească iarăşi că sunt nule
Poemele, când le compun în van.

Cu tine parcă se opreşte ploaia
Şi fulgii de zăpadă se topesc,
Ca Prometeu, tu porţi în mâini văpaia
Din care curg scântei şoptind iubesc.

- Se-aştern zăpezi pe trupurile arse
De pasiunea verii ce-a trecut,
Fuioarele de gheaţă-s tot netoarse,
Dar se topesc pe buze-ntr-un sărut.

De-a baba oarba ne jucăm de-o vreme
Legaţi la ochi cu nostalgii de dor,
Ne vindecăm cu terapii extreme.
Padela unui defibrilator

Resuscitează inima şi-nvie
Un sentiment amnezic, dar arzând
Sub jarul unui vers de poezie
Şi-n porţelanul trupului plăpând.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif