Simt în mine pustiu și îmi ard amintiri Printre resturi de gând ce își caută rost Pe sub ziduri ce-au ars în mai vechi biciuiri Cu năprasnicul ger de prin timpuri ce-au fost. Sub cenuși, mai mocnesc dezbrăcate de lut, Doar cuvinte de dor în strânsoare de jar Ce-nconjoară scântei și le stinge tăcut, Cu credința-n târziu și speranță-n zadar. Și mai sunt urme vechi de căldură din veri Cu un Soare torid și priviri de senin, Câte-un vis de demult, când erau primăveri Iar în verdele meu se-alina un suspin. Îmi tresare în piept o frântură de cer De-un albastru intens, ce m-anunță că-s viu Și că pot să mă iert, și mai pot să mai sper La o ploaie-n deșertul din visul târziu.
sâmbătă, 31 mai 2025