Ploua infernal, și noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în luna lui Marte. Pereții odaii erau neliniștiți, sub desene în cretă. Sufletele noastre dansau nevăzute-ntr-o lume concretă. O să te plouă pe aripi, spuneai, plouă cu globuri pe glob și prin vreme. Nu-i nimic, îți spuneam, Lorelei, mie-mi plouă zborul, cu pene. Și mă-nălțam. Și nu mai stiam unde-mi lăsasem în lume odaia. Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi, cine-s mai frumoși: oamenii?... ploaia?... Ploua infernal, ploaie de tot nebunească, și noi ne iubeam prin mansarde. N-aș mai fi vrut să se sfârșească niciodată-acea lună-a lui Marte.
sâmbătă, 19 aprilie 2025