Ploi imaginare
sâmbătă, 31 mai 2025
“o să te plouă pe aripi, spuneai...” Nichita Stănescu

- Pe care parte-a ploii eşti tu? Pe care eu?
Ne urmărim în joacă, pe-un drum imaginar,
Alături ne veghează un înger... Dumnezeu
Zâmbind opreşte timpul. Grăbitul minutar

Tuşeşte şi se-ntrece cu gluma,-nghesuit
Pe un cadran de sticlă, cu palmele căuş,
Atâta veşnicie şi-atâta infinit
Pavează drumul serii sub pasul jucăuş.

Vezi dar cât de nebună e lumea-n care-mi pierd
Aceste zile albe, nescrise, drag odor,
Urmează-mă,-ndrăznește şi jur c-o să-ţi dezmierd
Cu aripile tâmplei un gând rătăcitor.

- Pe partea dinspre soare, cu razele-ți măsor
Aripile albastre, te-ating imaginar
Pe umerii de fildeș, luceferi sub picior
Se-aprind cu dor în urma dezghețului stelar.

Tu lasă poezia să te pătrundă-ncet,
Împiedică-te-n rime și-nvață-mi pe de rost
Geografia frunții sau trece-mi un stilet
Prin carnea ce-și dorește în eden adăpost.

Să-ți pun eternitatea în palme, fructul ei
Spălat de ploi amare să-l guști cu buze dulci,
O să te fur, iubito, și-o clipă-n ochii mei
Întinsă pe retină, zâmbind să mi te culci.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș