cerul arată melancolic și anxios de parcă un pictor panicat l-a dat cu un strat de vopsea de culoarea plumbului dacă unesc imaginar punctele de intensitate maximă ale căderilor mele obțin o pânză de păianjen ca o rețea urbană de autobuze păcălesc asediul vocilor cu vată în urechi și chipul răului cu pleoapele strânse în palmă, linia vieții trasată cu creta este în așteptarea unui ropot de ploaie torn în forme, asemenea tiparelor pentru chirpici gânduri și fapte bune și le cuibăresc în inimă așa cum bătrânii lumii adunau provizii pentru iarnă o mie de statui de piatră cu năframe legate la ochi și guri ferecate pe vecie bâjbâie după lumină în spatele norilor întunecați când cerul începe să plângă cu lacrimi de culoarea plumbului și se aud pașii statuilor tunând țin palmele lipite de piept până când creta devine jar
sâmbătă, 31 mai 2025