Poate de-aș fi doar umbră

Poate de-aș fi doar umbră

Cu mâna ca o frunză ce tremură-n furtună
Ating un chip de gheață și mă-nfior o clipă,
Apoi mă cert cu timpul, cu trecerea-i nebună,
Fără folos, căci vrerea mi-e searbădă  risipă.

Poate de-aș fi doar umbră, aripa  m-ai atinge
Sau ți-ai întoarce-n treacăt  privirea rătăcită,
Ai auzi pesemne, iubirea mea cum plânge
Lovită mult, prea mult, de vorba nerostită.

Dar umbră nu-s, ci suflet cu aripă de spumă
Ce strânge-n jur iubirea și-o pune în potire,
Iubite, nu te pierde, printre-amăgiri și brumă,
Căci tot ce e dorință va merge-n risipire.

Urmează-mă în templul ce n-are crucea frântă,
Să-nmiresmăm iubirea cu smirna din altare,
Nu te-mbăta cu visul ce-o vreme te încântă,
Ci șterge zgura vorbei și atinge noi hotare.