Pocainta

Pocainta !
Unde să strig să nu m-audă nimeni
Și-un’ să plăng făr’ lacrimi să se vadă
Să mă tranform și să mă pierd în oameni
Ca ploaia-n rău să mă preling pe  stradă
Să-mi plăng durerea-n liniștea amară
Să țip prelung într-o tăcere mare
Să nu știu cănd e dimineață sau e seară
Lumea nu știe e , nepăsătoare  
Ah Doamne , cum de n-am știut că roata
Ce s-a nvărtit de cănd am luat ființă
A mers pe drumuri noroiate, după gloata
Ne-nțelegănd ce-i Sfănta pocaință
Și-acum cănd îmi privesc sfărșitul
Regret profund că n-am urmat cărarea
Pe care tu m-ai așezat de la-nceputul
Calatoriei , dăndu-mi binecuvantarea !