Priveghiul buzelor: rugăciunea aplecându-se peste cuvinte – ele vor aduce slavă ploilor şi sărutărilor fierbinţi, şi petalelor de crin risipite în mângâierea adierii de praznice. Ce sfinte sunt binecuvântările mlădiate de şoaptele feciorelnice ale suferinţei. În noi sunt zorile de fiecare dată când dimineaţa deschidem ochii ca o înviere. Îmi mântuiesc şi eu sufletul odată cu iarba paşilor tăi care au îndrăznit încă o dată să salte în iluzia păsării biruitoare peste noapte.