POEM

POEM

Albaştrii, ochii tăi adânci
Sunt două stânci de netrecut.
În faţa lor, mă simt pierdut.
Ştiind vorbi şi totuşi mut.
Căci ard cu-n foc necunoscut
Albaştrii, ochii tăi adânci.

De m-or urî, de m-or iubi,
Mereu vor fi un început
Şi gânduri care m-au durut
Se vor ascunde în trecut.
Doar visul îmi va fi un scut,
De m-or ura, de m-or iubi.

Acelaşi chip de lut voi fi,
Şi voi dori să fi ştiut
Cum să plătesc acel tribut
Iubirii de argonaut.
Şi poate fără să fi vrut
Acelaşi chip de lut voi fi.

Trăind, aceiaşi zori de zi
Vor fi izvor de bucurie.
Şi cu nespusă gingăşie,
Vei fi zefir şi vijelie,
Cea mai frumoasă simfonie,
Trăind, aceiaşi zori de zi.

Iubind, timid, în poezii,
Pe mii de file de hârtie,
Ce nu-ndrazneam să-mi spun nici mie
Am scris. Şi-acum îmi pare-a scrie
Un fel de dulce reverie,
Iubind, timid, în poezii.

Albaştrii, ochii tăi adânci,
De m-or ura, de m-or iubi,
Acelaşi chip de lut voi fi,
Trăind aceiaşi zori de zi,
Iubind, timid, în poezii,
Albaştrii ochii tăi adânci.