Poem postum, dedicat sacrificiilor făcute de înaintași, în Războiul de Independență... Deja se împlinea un vis, Țară a noastră, și-un drapel, Când imperialii au pornit Un nou război, un nou măcel. Băi de sânge, revanșarde, Decideau supremația, Noi, încercam să apărăm Glia demnă, România. Grav, să nu depinzi de tine, Să fii la mâna celor mari, Să nu conteze morții tăi, Ci negocierea-ntre samsari. Un nemilos asalt final, Chirurgie dură-n acte, Și un tratat, dictat de terți, La decizie n-am fost parte. Zău îmi e milă de ai mei, Și sufletu-i cernit de chin, Știau toți că e al nostru, Dar au luat și ei... puțin. Împărțiti ca pe semințe, Plângeau frunțile brăzdate, Românii... luau aminte Ție-o soră, mie-un frate. Of ce-aș spune, dar mă abțin, Împrăștiați printre potenți, Achitam nota la străini... Să fim din nou independenți. Cum să împarți ce nu-i al tău, Dai la schimb o... confirmare, Și nu poți să-ți aperi dreptul Că n-ai loc la masa mare. Dar noi ne-am plâns morții, eroi, N-aveau poftă de putere, S-au jertfit pentru al lor crez... Să plătești, când țara cere. Ce s-adauge poetul? Gând pios, la final de drum, Recunoștere eternă Și un poem numit postum. Autor: Gabriel Stănciulescu
miercuri, 16 iulie 2025