Când Neantul s-a prefăcut În pământ, Lumea toată, supusă Gândului, s-a frânt, Dar eu am căpătat Aripi și am zburat spre tine Râzând, plângând, Ca un vis spre care Năzuiam amandoi precum Un pârâu curgând... Când toamna lumii S-a așternut pe cărări Am crescut din ale noastre rădăcini Spre infinitul care ploua Peste noi Cu durere, cu timp, Cu iubire, Ca un sunet solitar Suficient sieși... Așa că ne-am adăpostit Printre oameni... Și suntem și noi pe-aici- Pioni ai vieții noastre Stramte, Aripi zbătânde, Tâmple îngreunate în Mări arzande... Când Neantul s-a prefăcut În pământ, Te-am luat de mână și Am zburat spre Locul în care Totul a început... M-ai strans în brațe Și-n coasta ta din nou Am încăput, Iar lumea trăia departe De cuibul nostru Mut... Când noaptea s-a așternut, Trăisem deja mai Multe vieți pe pământ...
sâmbătă, 31 mai 2025