Aş locui în ochii tăi, o vreme, să văd cum munţii încă nasc izvoare; când o sărută-n taină căprioare să simt cum iarba-‛nfiorată geme. În pumnul tău aş locui, o vreme, de tine să mă simt la sân purtată precum o mierlă care-a fost vânată și stă rănită printre crizanteme. Aş locui în părul tău, o vreme, s-ascult cum vântul şuieră prin crânguri; tu, scuturându-ţi tâmplele de gânduri, să îmi reciţi în şoaptă mici poeme. Aş locui sub paşii tăi, o vreme, să-mi poţi reda odihna unui drum, iar norii grei, bolnavi de-atâta fum, să îi aduni cu sârg în ninse gheme. În gândul tău aş locui, o vreme, să desluşesc ce griji şi dor te-apasă şi ca pe-un talisman, ce-l porţi şi-acasă, în suflet te-aş păstra o-ntreagă vreme.
sâmbătă, 31 mai 2025