Frunze de cuvinte nearse de geruri se zbat în priviri lipind gând de gând, îmi vorbeşti deodată cu tristeţi de ceruri şi ochii stelelor mai reci ca nicicând. De cum m-ar arde asfinţituri din care vărsai atâta soare în toamne târzii, ai oprit râsul, şi golul lui mă doare – emoţie de seară, doar în cuvânt mai vii. Clipele stau pe răsuflările noaste ca pe valurile unui ocean ne'nceput – cineva le cată-n adâncuri albastre, dar oarbe plutesc spre ţărm neştiut.
sâmbătă, 31 mai 2025