Ne-am întins sufletele pe un pat de apă Şi am stat acolo, aşteptând Un înger să coboare Pe trepte de raze de soare. Am privit cerul de noapte, Pe obrazul lui milioane de ceasuri, Care ne băteau în secunde destinul. Noi încă aşteptam... Păsări în copaci aterizau, Pe piste de frunze uscate, Pe inimi de arbori, pe inimi de scoarţă, Ca ale noastre... În depărtări se auzeau tunete, Ca cele ale iubirii noastre moarte Erau defapt cântece care ne plăceau cândva, Atunci când sufletele noastre obişnuiau să danseze... Vântul mângâia uşor luciul apei, Îşi trecea respiraţia rece Şi adormea în cântec de leagăn viaţa, Iar nouă ne amorţeau inimile... Ce bine ar fi să vină ziua! S-aducă un copil cu ea, S-arunce-n apă o piatră grea! Măcar un val şi inimile ni se vor săruta... Însă între noi s-aşterne mereu noaptea...
sâmbătă, 31 mai 2025