Întâi mi-a apărut în vis - sătucul interzis... Apoi, a fost un început, când în Iran l-am revăzut; şi-n Tehran, la „Azadi”, am ascultat –„ Mahtumkuli”. Se transformase, peste noapte, visul în realitate. N-a fost decât un început am revenit şi-am cunoscut o artă veche minunată în aur şi argint lucrată, cu multe pietre preţioase, comori – covoare din mătase. O artă veche de când lumea, transmisă-n timp din tată-n fiu, înfrumuseţează stilul şi face banii în pustiu. O frescă fină – „Persepolis”, din al istoriei abis - pe un samovar placat în aur, pentru mine-i un tezaur; servesc ceaiul matinal, pe un covor oriental. Savurez vre-o trei smochine, gându-mi fuge iar la tine... beau şi o cafea turcească, mintea să îmi limpezească, şi citesc pe îndelete, versurile ce aţi scris. Motanu-mi toarce-alăturea, cât fumez o narghilea, tutun cu arome fine, pregătit doar pentru mine... Ce galbenă era hârtia când am citit eu poezia şi n-am ştiut a cui era, acum ştiu, era a ta. Poezia pe papirus, în farsi caligrafiată, scrisă de Mahtumkuli, pentru iubita lui Mengli, sub pseudonim Fraghi, în mai multe limbi tradusă, era-n vitrine expusă... Şi nici nu a trecut un an, ajuns-am în Turkmenistan; la Aşhabat de bună seamă, unde doru-acum mă cheamă. Ş-aici poetu-i disputat, că graniţe n-au existat... Nomad a fost poetul care n-avea în traistă nici mâncare; cu ce să-şi cumpere iubita spre care-l atrăgea ispita? A fost un doct, la vremea lui, moştenitor al tatălui ce-n stihuri i-a transmis povaţă, s-asculte raţiunea-n viaţă. În multe limbi a fost tradus, poetu-avea multe de spus... De-aceea, chiar şi la turkmeni, a fost tradus de Porojeni – cu multa trudă şi migală, într-o română literară. L-am prezentat în zi de gală, la monument - de bună seamă, și oare cine poate şti, a fost prezent Mahtumkuli?
sâmbătă, 31 mai 2025