Poezie!

Să mai ai tu rost poezie?

Să fi fost rostul tău lumea a schimba?
Sau ecouri pe timp călare să așezi
Ca, ici-colo, idei
Din suflet stoarse  
Să găsească adăpost și ascultare? 

O! tu, sticlă în ocean 
De mesaj purtătoare
Când în cale mi-ai ieșit și te-am deschis
Nu știam că tot ce voi primi doar semn de-ntrebare

Atâta alinare, bucurie, chin și jale în a tale rânduri

Ești esența rațiunii
Ești ce rămâne în urma pasiunii
Ești mărturia sinii în fața omenirii
Ești urma pașilor prin iad și prin eden

Vrăbrioara mică a gândurilor mele