Fire de nisip prin părul tău, mai rar pe la tâmple... Sare din mare pe buza de jos și în lacrima de pe obrazul stâng... Ochii tăi, două perle agitate-n văzduh, iar inima ta e o ancoră azvărlită-n ocean; o anocoră de lemn, însă... Suntem doi visători triști, la noi e mereu zi... Cu genele lipite de briza mării ascultăm vibrațiile vâslelor și cântecul surd al sirenelor... Suntem goi! Suntem goi în aminitiri! Oh, Tu, val spumos, ce păcat că te-ai lovit de țărmul sufletului meu și te-ai spart înainte de vreme, înainte să te fi ascultat într-o scoică... Poate așa, te-aș fi cunoscut... P.S.: O să îți trimit, totuși, un mesaj într-o sticlă, cu speranța naivă că n-o să-l uzi cu amăgiri.
sâmbătă, 31 mai 2025