Mi-am scos gândurile la aerisit, Când muza poetică s-a poticnit, Precum calul priponit Și a sărăcit în cugetări de noapte, Când brațele iubirii mi-au fost amputate. O iubire, rucsac greu, Cărat în spate zi și noapte, Cu capricii nedorite sau prea adorate, Mă înalți la cer în zile senine, Ca trilul ciocârliei peste dealuri înalte, Dar mă d-ai și de pământ, Ca trăznetul în plină noapte, Atunci când mă simt bine, Precum peștele viu în cristaline ape. Iubire, cine să-ți înțeleagă caracterul sucit, Ce gânduri ai cu mine? Încă n-am pierit... Am nevoie de tine, ca de aer, de cer și pământ, Toamna vieții îmi zâmbește la orizont Și eu mai am atâtea lucruri de împlinit, Dar n-am imunitate, fără tine iubire. Dă-mi, valorile tale la timp! Căci în lipsa ta, orfană sunt de toți și de toate, Nu vreau ger sufletesc… Ascuns în cununi fals înflorate, Nici muze poticnite de timp; Iubire,te vreau în tot și în toate, Ca să pot trăi frumos pe pământ.
sâmbătă, 31 mai 2025