Poveste Dintr-un castel într-o țară oarecare, un prinț a plecat la vânătoare, cu cavalerii lui și-o haită de dulăi, să urce pe dealuri, să coboare-n văi, să vâneze cerbi și căprioare! Aveau la ei arcuri și săgeți, scutierii le purtau sulițe lunge, unde omul nu putea ajunge, au ajuns vitejii călăreți! Pe coifurile lor strălucitoare panașe fluturau multicolor, nu egala nimic mândria lor, a cavalerilor plecați la vânătoare. Nici prințesa nu a rămas acasă, prințul singură nu s-a-ndurat s-o lase, că dintre toate prințesele frumoase, prințesa lui, era cea mai frumoasă! Deodată-n fața ei s-a oprit drept, o căprioară, cu ochii lăcrimând, cu haita de dulăi după ea lătrând și o săgeată grea înfiptă-n piept! Și a implorat-o cu un glas sfârșit -scapă-mă frumoasă surioară că eu sunt sora ta și-n căprioară m-a preschimbat un mag ce m-a vrăjit! Dar goarna a sunat deodată, cu putere și-alte săgeți în trup i s-au înfipt cu un geamăt surd, căzută, a murit cu ochii scăldați în lacrimi de durere! Își crezuse moartă iubita surioară și înspăimântată de cele ce-a aflat, în genunchi căzând, prințesa s-a rugat și s-a schimbat pe loc în căprioară! Bietul prinț, privind la scena asta, și-a-mbrățișat cu dragoste nevasta și-a pus obrazul pe gâtul ei superb, pe boticul umed a sărutat-o stins a-ngenunchiat și, de durere-nvins și el, pe loc, s-a transformat în cerb! Nu știu povestea de este-adevărată, dar niciun prinț nu s-a mai dus la vânătoare, să vâneze cerbi sau căprioare de la castel, după aceea niciodată! Tot de atunci, în fiecare vară, se pot vedea trecând în pas grăbit, pivind castelul, un cerb și-o căprioară, către sfârșitul zilei, înspre seară pierzându-se apoi ușor, în asfințit!
sâmbătă, 31 mai 2025