– „Ai poate prin lume vreo ţintă De-alergi, călătorule vânt?” – „Prin largile lumi ale zării, Prin taina cea sfânt-a cântării Şi, singur, pe vremea-nnoptării M-opresc pe-o colină şi cânt. Şi-n urmă-mi pădurile cântă Cu freamăt de doină, cu şoapte, Iar uneori până-n pământ Cu şuier de crivăţ – prin noapte.” – „Dar care ţi-e veşnica ţintă De-alergi, călătorule nor?” – „Ascult şi eu vântul prin vale Cum şuieră doine de jale, Iar dacă-mi întâmpin în cale Tovarăşi, începem în cor Cântarea ce vântul ne-o cântă: Cu murmur prin noaptea cu lună, Cu vuiet de aripi în zbor Şi trăsnete-n zi de furtună.” – „Ai poate pe dealuri vreo ţintă De-alergi tu, drumeţe pârâu?” – „Ţin ochii la norul din zare Să-nvăţ aiurata-i cântare; De-i paşnic, pe ascunsa-mi cărare Eu cânt printre lanuri de grâu: Când noru-n văzduh se frământă Îmi urlu de-a lungul câmpiei În goana mea fără de frâu Sălbatecul cânt al mâniei.” – „Tu singur eşti fără de ţintă, Poete, şi-n gânduri mereu?” – „Ascult cum îşi freamătă cântul Pădurea, pârâul şi vântul; E cerul al meu şi pământul, Şi cânt, ca şi ele, şi eu. În urmă-mi popoarele cântă Cântări de la mine-nvăţate: Şi tot ce e-n sufletul meu E-n sufletul lumii mirate”.
sâmbătă, 19 aprilie 2025