La o mare sărbătoare S-a făcut cadou o floare Prinsă în buchet, frumos, Dăruit cu glas voios. Crinul alb în roşu aprins Trandafirii i-a cuprins Cu mireasma lui regală Radiind parfum în sală. Mai spre seară, obosite, Florile-n buchete multe Au ajuns în vază-n casă Puse cu o grijă-aleasă. Crinul mândru în boboc Îşi făcea printre flori loc, Nimic nu precupeţea Să-şi arate frumuseţea. Zilnic era admirat… Cu mireasmă a-nconjurat Pe cea care-l îngrijea, De el la toţi povestea. Ah, cum reuşea femeia Să îşi ţină-ascunsă cheia De la uşa ce închide Taina inimilor blânde! Într-o lume tot mai rece Sufletul ei se petrece Prin noroaie de cuvinte Şi nori negri-n simţăminte. Plânge crinul printre flori Căci simte a ei fiori De durere sufletească Pe care vrea s-o oprească… Şi se face dimineaţă… Cu un zâmbet larg pe faţă Ochii ei caută floarea Vrând să-i dea îmbrăţişarea! Vede lacrimi în petale Şi în mâinile ei goale Cheia este strecurată De floarea îndurerată. Crinul şi inima blândă Nu mai vor să se ascundă Frumuseţea şi parfumul Pe care le are omul Ce-a uitat că-n a lui viaţă Sufletul îi dă speranţă Să cunoască fericirea Şi s-atingă nemurirea!
sâmbătă, 31 mai 2025