Povestea toamnei

Imbrăcată-n voaluri calde arămii, 
Intinsă pe un pat enorm de frunze, 
Te văd mereu în orele târzii 
Si-ți simt dorința vie-a unei muze. 

Si n-are nimeni dreptul să m-acuze 
Că văd în jocul frunzelor ceresc, 
Supuși dansând in aer doar s-amuze 
Un chip suav angelic dar regesc.

Doar, doar s-ar îndura să mai rămână 
Si Iarna grea și aspră s-o înfrunte, 
S-o-ntarzie din drum măcar o lună, 
Să mai amâne gerul vremii crunte. 

Dar  zarurile lumii-s aruncate, 
Căci rostul lor așa a fost să fie, 
Prințesa Iarnă în mantii fermecate 
Incet se-apropie de-a noastră glie. 

Sunt coapte-acum gutuile în ram, 
Ne luăm adio, deci, frumoasă doamnă 
Si de-oi veni la fel ca-n fiecare an 
Promit că ne vom revedea... la toamnă.

Căprar Florin