Povestea vieţii

Iubirea, timpul şi iertarea
S-au aşezat la masa vieţii
Şi nu voiau ca supărarea
Să aibă într-un fel pretenţii.

Se supărase supărarea
Că n-a fost şi ea invitată.
Dar ea-şi pierdea mereu răbdarea,
N-a fost nicicând vreo cumpătată.

Iubirea a grăit întâia
Despre trăiri şi mari senzaţii,
Nevrând să-i stea pe cap mânia
Căci spune numai aberaţii.

Bătrânul timp, cu-a lui răbdare,
Chiverniseşte şi-o secundă.
Nu lasă totul la-ntâmplare
Şi nici minutul să se-ascundă.

Iertarea, fragedă făptură,
Se agaţă-n timp doar de iubire.
Nu are-n viaţă o măsură,
Doar dăruieşte fericire.

Nu ţine-n viaţă cont de toate,
Căci timpul ticăie la fel.
Iubeşte, iartă de se poate.
Trăieşte azi şi fă-ţi un ţel!