Poveștile iubirii - Regăsire
sâmbătă, 31 mai 2025
Am regăsit iubirea pierdută in ochii tăi, 
Ascunsă-n strălucirea orelor de seară, 
Când reflectau asemeni cu-a stelelor văpăi 
Pe întunecatul cer al unei nopți de vară. 

Am regăsit iubirea în ale tale buze, 
Dulceața lor suavă a primului sărut, 
Am resimțit și-acum miresmele difuze... 
Splendorile iubirii din vremuri de-nceput .

Am regăsit iubirea în mâna delicată 
Ce-mi mângâia obrazul ... mirifică trăire, 
Ti-am sărutat căușul, la fel ca altădată, 
Al palmei tale fine... O!... dulce împlinire,

Intârzie-mi sărutul să-ți simt din nou dorința, 
Când roua dimineții împrospătează iară 
Iubirile pierdute și să-ți cuprind ființa 
In calda-mbratisare ce trupu-mi înfioară. 

Mai lasă-mă o vreme să deslușesc chemarea  
Inimii ce-mi bate în piept cu răzvrătire, 
Să retrăiesc iar visul ce-nfruntă neuitarea, 
Să nu rămâi pe veci in mine-o ... amintire. 

Căprar Florin