Întâi, nimeni n-a observat nimic... Plugarul întorcea brazdele gândind la pâinea cea de toate zilele, Micul cioban privea atent la cer, încercând să vadă stelele, Bătrânul câine dormita; îl adormise pacea zilei, fireşte, Iar pescarul aştepta cu undiţa-n apă; Pescarul dorea numai peşte. Şi doar marinarii de pe corabia care trecea prin strâmtoare, Întorcându-se dintr-o lungă călătorie pe mare, Doar ei, obişnuiţi cu şoaptele undelor, numai lor parcă... li s-a părut... câteva pene învârtejite Câteva cercuri pe faţa apei, iute de valuri strivite, Parcă cineva a strigat, parcă cerul sau marea Şi ziua... cum i s-a întunecat lumina plină, strălucitoare Aici, în tabloul ăsta liniştit şi curat e cineva care moare? Nu se vorbeşte de moarte în culorile limpezi ce Bruegel pe pânză le-a-ntins. ............................................ A fulgerat însă zarea, a clipit şi s-a stins.
sâmbătă, 31 mai 2025