Din marea mare ai rămas un iaz Și eu să-not în adâncimea ta, Pesemne-aș fi un patologic caz. Asa,acum,chemarea-ți pot nega. Nu pot să-not,în tine,cum atunci. Mi s-a șoptit că tulbure-ai rămas, Ca viața-ți se scurge prin spelunci, Ca dormi în mâlul în care te-ai retras. Plonjam să îți savurez adâncul. Scoteam de-acolo lacrimi să le zvânt, Acum nu-ți mai disting suspinul Chiar dacă iazul nu-i atât de-adanc. Mă-ntreb mereu de-ai fost o mare, Cat a fost fals?Și cât a fost mister? Ca și-ntr-o baltă pește sare Pentr-o gură proaspătă de aer. Doar heleșteu cuprins de buruieni. Și șoapte sunt că te-ai lăsat secat, Carafa,ce-o purtai,cu lacrimi S-a scurs cum visul destrămat. Dar o să pun în sticlă un mesaj Și ți-l arunc să îl poți cândva citi, E dureros de ud pentr-un colaj Și-atâta de aprins,să-l poți privi. Exiști dar doar cum marea moartă e, Așa sărată și așa de jos. De când m-am aruncat în tine, Eu vie-s tot o rană pan-la os. Ca nu-ți mai sunt izvorul dulce, Tu roagă cerul să dea ploaie grea. Roagă pe-aceea ce te-alege Să-ți facă patul în salina ta. Gelu Rădulescu,Ottawa.
sâmbătă, 31 mai 2025