- Îmi bate la fereastră porumbelul Ce l-ai trimis să-mi lase o misivă, O țin în palmă să nu șterg rimelul Din slova dulce,-atât de afectivă Ce mă îndeamnă să-mpletesc cunună Din lacrima culeasă în batistă, Când te-așteptam vibrând ca o furtună Și nu credeam că inima rezistă Până-ți ating cu buzele piciorul Și trupul ți-l alint precum arcușul Că m-a ucis în vara asta dorul De nu-mi găsesc în nici o zi culcușul. - Trimiţi pe vânt mesaje, dar, iubite, Eu vântul nu-l primesc, mai bine, vino, În dimineţi cu stele rătăcite! Pe-aici trec îngeri trişti şi-mi spun: “Străino, Pe cine-aștepți, ce nostalgii se-neacă În ochii tăi adânci, abisuri line, Nu vezi, de-acum, că vara însăşi pleacă, De ce mai crezi că-i este dor de tine?” Nu-i cred deloc, dar lacrima sub gene O simt arzând. Afară-i rece, plouă, Aceste nostalgii cotidiene Clădesc în noi o lume ruptă-n două. Ioan Grigoraș & Liliana Trif