E vrerea unor gânduri să se-avânte din locul unor inimi de români, Să le îmbrăcăm cu focul din cuvinte și s-apărăm ai codrilor plămâni. Să stăm închiși e ordin... din regie Și ochii să-i închidem în tandem, Dar ne răsună cruda elegie ce, zi cu zi, se-ndreaptă spre blestem. Ne-or blestema copiii în tăcere când munții vor fi goi de-al lor șiac, căci n-am simțit a codrului durere iscată sub tăiș de-austriac. Obloane ne-au întins prin ordonanțe dramatizând un nedorit flagel, Din ochi să nu ne facem ambulanțe ce ar lupta cu-al drujbelor măcel. Nu poți să circuli fără de adresă, Nici prin cuvânt nu poți să te revolți, Dar asasinii au scăpat din lesă, iar drujba lasă cerul fără bolți. Noi stăm bolnavi, ascunși în carantină, Și ne-amăgim că suntem mult prea mici să curățăm tratatele de tină, sa disociem destinul de mojici. E-un vals zănatic zgomotul de drujbă ce sună-n depărtări sau apropieri Și cad păduri sub a tăcerii slujbă, dar ne bronzăm, în gând, sub palmieri. Vedem vecinul tremurând de ură că pleacă lemnul fără aprobări, dar suntem cantonați în bătătură și nu avem nici drept la întrebări. - O, biet vecin, cu lacrimi fără flinte, tăcerea ta e-un fluviu fără punți! De ce nu căutăm ca prin cuvinte o platoșă să-ntindem peste munți? Alături îți sunt eu și tot poporul, excepția fiind la politruci ce au vândut la alții viitorul ca munții să ni-i pună pe butuci. - O, biet popor, închis în nepăsare De ce nu-ți faci un virus din cuvânt că să ataci pe cei fără chemare ce au vândut al munților veșmânt? Să devenim un glas ca o legendă, ce-o vom trimite spre nelegiuiți să bată-n cancelarii c-o pretendă: CĂ MUNȚII NI-I DORIM ÎMPĂDURIȚI!
sâmbătă, 21 iunie 2025