Prietenia
sâmbătă, 31 mai 2025
Moto: Dacă nu cazi singur, nu-ți fă griji, se va găsi întotdeauna un "prieten" să te ajute! (autor necunoscut)

Noroc în viață de "prieteni" buni
Avut-am, Doamne, cu nemiluita,
C-ajuns-am, tristă, să îmi plâng ursita,
De miercurea-ncepând și până luni.

Iar marțea o țineam în calendar
La loc discret, drept roată de rezervă
Sau ca pe-o veche, ultimă conservă
Expusă într-un jalnic galantar.

Să nu uităm de orele cu spor,
În zilele de sfântă sărbătoare,
Cu mese încărcate de savoare,
Când m-ajutau cu râvnă la... decor.

Iar, mai apoi, în vremurile gri,
Mă susțineau în clipele rapace
Cu-același zel, lăsându-mă în pace,
Cum vara-și uită munca un cri-cri.

De-aceea zic, cu risc să mă repet:
Prieteni buni să ai, e o comoară,
De nu te-ajută, nici nu te omoară,
Din ei mi-aș face-n hol un nou tapet.