Mi-e sufletul un cuib sapat in stinca, Si-n cuibul meu a poposit pe rind Si porumbelul alb, si vulturul flamind, Si soarele, si vintul, si tacerea-adinca. Vrea sufletu-mi sa-i scutur praful si tacerea, Ca-i prafuit de vinturi si de griji marunte Pe cine-asteapta cuibul meu din munte, De-mi cere iar sa-i curat incaperea ? Covor de frunze netede si moi Astern in cuib si-l primenesc cu cer, Apoi cobor perdele de mister Pe farmecul enigmei celei noi. Si-asa, adapostit de vint si soare, Caminul sufletului meu deschis Asteapta solul ultimului vis, Cu-ntoarcerea de pasari calatoare.
sâmbătă, 31 mai 2025