Primăvara mea
sâmbătă, 31 mai 2025
Am primăvara-n gând.
Ma încălzesc în raze și mă răcesc în șoapte.
Îmi bucur ochii cu petale de zori
Și îmi astâmpăr neastâmpărul cu râsete spre nori.
Am primavara-n gând și-n suflet.
Plutesc. Visez ori dorm?
Nu pot să dorm. E atâta frumusețe-n jur!
E liniște și totuși zumzet. 
E galben și e verde. 
Iar eu sunt viață și sunt zgomot,
Sunt apă și sunt foc.
E timpul de facut! Am visuri de urnit...
Am primăvara-n gând, în suflet și în fapte.