de Gavriil Stiharul De la mine și până la vise de lumină, trebuie să pășesc prin somnul greu când deasupra norii negri frământă frenetic luna. Când farul ochilor tăi străbate mările sufletului meu bolnav, ce navă străină plutește în derivă pe valurile adâncului-de lacrimi? Acoperă-mă cu umbra șoaptelor sunt rest de noapte în zorile tale și, iată, tu vei destrăma toate îndoielile. Am să văd cruda realitate a eului, mă voi bucura sau poate mă voi întrista... Azi, numai speranța mă întărește. că timpanul tău a fost martor la primul îndemn rostit pe când pământul era netocmit şi gol și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
sâmbătă, 31 mai 2025