picioarele desculțe străbat cărarea ce duce înspre valea din fundul grădinii bucurându-ne sufletele de spiritul culorilor vii cu fiecare pas prin lentilele timpului pline de ghidușii ecoul vremurilor cu balsam de neuitare afânează smerenia în cântecul păsărilor ne ridicam pe vârfuri privirile albastre iar cântecul lor făcea casă bună cu cerul și Dumnezeu era lumina noastră de veghe.