Continuare la Prinţesa şi zâna de cleştar. Auzind că prin pădure, o copilă fericită Se îndreaptă către casă pe poteca înflorită, Zâna muntelui de aur îşi trimise o solie Să o roage să accepte, musafir ca să îi fie. O pisică zburătoare, cu trei aripi aurite, Se porni să o ajungă pe sub razele-nsorite, Spre a-i înmâna degrabă invitaţia de aur, Zămislită de un meşter, cu renumele de faur. Prin văzduh şi printre ramuri, se coboară pe cărare, Ajutată fiind de frunze şi de-a vânturilor boare, Către Sophia se-nclină şi-i sărută obrăjorii Ce îndată se făcură purpurii ca şi bujorii. - Draga mea, înmiresmată, ca a florilor savoare, Zâna noastră, cea de aur, te întreabă de vrei oare, Să o vizitezi, prinţesă, în palatul de sub munte, Unde tu vei fi servită cu un coşuleţ de fructe. Cu vădită bucurie şi cu ochi strălucitori, Scumpa Sophia, degrabă, străbătută de fiori, Pe-o aripă de pisică se sui cu fericire Şi zbură către castelul ce-aştepta a sa venire. Ce mai cânturi, ce lumină, peste-a muntelui cunună. Slujitorii în armură, însoţiţi de zâna bună, Invitaţi din alte neamuri, arătându-şi bucuria Au sosit cu mic, cu mare, să o vadă pe Sophia. Iară zâna cea de aur, îi dădu o cutiuţă Şi îi spuse cu căldură, sărutând-o pe mânuţă: - Scumpa mea, Sophi Maria, să nu uiţi tu, niciodată, La părinţi, din inimioară, să le-arăţi iubirea toată.
sâmbătă, 31 mai 2025