Privesc oraşul furnicar – Cu oameni mulţi şi muri bizari, Pe străzi largi cu multe bolţi, Cu câte-un chip l-a străzii colţ. Şi trec foind, râzând, vorbind, Mulţime de-oameni paşi grăbind Dar numai p-ici şi pe colea Merge unul de-a-nletelea, Cu ochii-n cer, pe şuierate, Ţiindu-şi mâinile la spate. S-aude clopot răsunând, Cu prapuri, cruci, icoane, viind, Preoţii lin şi în veştminte Cântând a cărţilor cuvinte. În urmă vin ca-ntr-un prohod; Tineri, femei, copii, norod; Dar nu-i prohod – sfinţire de-apă, Pe uliţe lumea să nu-ncapă; Se scurg încet – tarra bumbum – Ostaşii vin în marş acum, Naintea lor tambur-major, Voinic el calcă din picior Şi tobe tare-n tact ei bat Şi paşii sună apăsat; Lucesc şi armele în şir, Frumos stindarde se deşir; Ei trec mereu – tarra bumbum – Şi dup-un colţ dispar acum… O fată trece c-un profil Rotund şi dulce de copil, Un câne fuge speriat, Şuier-un lotru de băiet, Într-o răspântie uzată Şi-ntinde-un orb mâna uscată, Hamalul trece încărcat, Şi orologiile bat – Dar nimeni mai nu le ascultă De vorbă multă, lume multă.
