Sufletul meu s-a împărțit în două Când ai plecat, târziu, pe drum de seară, O parte-ai luat-o pe calea ta cea nouă, O alta mai continuă să doară. Dar mi-ai lăsat atunci când ai plecat Eterne amintiri, cât pentr-o viață, Când cerul meu era înseninat De ochii tăi, în fiecare dimineață. Mai simt aievea blândețea lor și-acum Desprinsă parcă din frumoasele povești, Cum te vedeam la început de drum Când eu credeam c-o zână tu îmi ești. Dar magică era a ta privire, Intreaga ta făptură o splendoare Si nu-mi doream decât într-o clipire Să-ți simt etern-a pleoapelor savoare. Le sărutam pe amândouă cu căința Sărutului depus pe o icoană, Dar din păcate mi-a lipsit voința Si am simțit a dragostei prigoană. Căci n-am știut iubi la vremea aceea Si n-am știut-o poate niciodată, Ferice-n lume, Doamne, de acela Ce-a cunoscut iubirea-adevărată. Căprar Florin
sâmbătă, 31 mai 2025